De ce travaliul și nașterea nu se desfășoară optim atunci când gravidele sunt foarte stresate?
Chiar așa, oare de ce? Profesioniștii din domeniul sănătății din toată lumea se întâlnesc adesea cu situația în care o gravidă care avea contracții regulate și viguroase înainte de a pleca de acasă, se confruntă cu o încetinire sau chiar o oprire totală a travaliului imediat ce ajunge la spital. Sau cu paciente care solicită o cezariană “la cerere” care, din diverse motive, nu se efectuează, pentru ca în final să necesite o cezariană din motive medicale absolut obiective.
Supraviețuirea noastră a fost condiționată zeci de mii de ani de așa numita reacție de stres, sau reacție de „fugă sau luptă”, care implica un răspuns rapid atunci când oamenii se găseau în situații de pericol. Această reacție, mediată în principal de adrenalină, face ca respirația și pulsul să se accelereze pentru ca țesuturile noastre să primească mai mult oxigen, care va fi direcționat în primul rând către mușchii mari ai corpului, cei pe care îi folosim atunci când fugim sau ne luptăm fizic cu cineva sau cu ceva. În aceste momente, toate celelalte funcții ale corpului sunt oarecum puse în așteptare.
În zilele noastre însă, nu ne mai urmăresc tigrii prin savană, ci “tigrii” din mintea noastră. Stress-ul cotidian și anxietatea sunt “tigrii” noștri moderni, dar reacția corpului nostru este aceeași. Atunci când suntem stresați, modificările care la nivel emoțional se traduc prin sentimentul de frică fac ca inima să ne bată mai repede, respirația să se accelereze, iar musculatura să se tensioneze. Omul nu a fost însă creat să reziste timp îndelungat în condiții de stres, el are nevoie de perioade de relaxare și de calm, în care să-și “încarce bateriile”. Medicina modernă abia începe să descifreze impactul devastator al stresului prelungit asupra organismului uman și felul în care el este implicat în geneza unei multitudini de boli.
Bine-bine, o să ziceți, și ce are asta de-a face cu nașterea?
Principalul hormon care guvernează procesul nașterii este oxitocina. Poate ați auzit de ea, a făcut carieră în ultima perioadă atât în lumea academică, cât și în afara ei, fiind supranumită “hormonul dragostei”. Oxitocina este asociată cu sentimentul de pace și calm, cu atașamentul de lungă durată pentru copii și pentru partener, fiind implicată în conectarea și încrederea dintre oameni. Legat de facerea de prunci, ea are două roluri principale: în contracția uterină din timpul travaliului și în eliminarea laptelui din sâni în cursul alăptării.
În cursul nașterii, o secreție adecvată de oxitocină face ca mușchii uterului să se contracte puternic și la unison, pentru ca mai întâi să facă să se deschidă colul uterin (faza de dilatare), iar apoi bebelușul să fie împins afară din corpul mamei (faza de expulzie).
Ei bine, natura a decis că atunci când te urmărește un tigru nu e chiar cel mai bun moment să naști, astfel că o reacție de stres extrem pune pe “pauză” tot sistemul mediat de oxitocină, pentru că atunci pentru corpul nostru prioritară este fuga sau lupta, deci, supraviețuirea. (Că tigrul e real sau nu, e cu totul altă poveste, pentru că structurile cerebrale care sunt responsabile cu supraviețuirea sunt mai rapide decât cele superioare, raționale, ale creierului nostru – fapt constatat de generații de strămoși care și-au înăsprit respirația și și-au încordat mușchii la vederea unui șarpe, chiar dacă mai apoi au constatat că de fapt era doar o funie veche pe care cineva o aruncase pe cărare.)
Deci, ce se întâmplă atunci când gravidele sunt super stresate de naștere? Corpul lor va fi inundat de adrenalină, care, în primul rând, inhibă secreția de oxitocină din hipotalamus, “mama” glandelor, o structură mică cuibărită între cele două emisfere cerebrale. În al doilea rând, sângele e redirecționat către mușchii voluntari, cei pe care îi folosim la fugă sau luptă, în timp ce arterele uterine se contractă, împiedicând oxitocina să ajungă la fibrele musculare ale uterului. Contracțiile uterine diminuează în intensitate și se răresc, facând ca travaliul, lipsit de stimulul lui principal, să încetinească sau chiar să stagneze. Pe de altă parte, acidul lactic rezultat din contracția uterină, atâta câtă e, nu mai e nici el curățat adecvat, din cauza fluxului sangvin scăzut către și de la uter. Rezultatul e, din nefericire, un travaliu dureros, prelungit și ineficient.
Pe de altă parte, stresul cronic în timpul sarcinii nu are nici el vreun efect benefic. În ultimele decade, s-au efectuat studii care au arătat că femeile care sunt supuse la stres în sarcină nu numai că nasc prematur mai frecvent, dar au și un risc mai mare de depresie după naștere, și chiar dezvoltarea neuro-cognitivă a copilului poate avea de suferit.
Ce putem, deci, face? Răspunsuri sunt multe, începând cu felul în care relaționăm cu noi însene și cu cei din jur și terminând cu tehnici de respirație sau cu exercițiul fizic, evident, adecvat situației, care e atât de benefic pentru femeile gravide. Se pare însă că cel mai important este modul în care ne raportăm din punct de vedere mintal și emoțional la durerea din timpul nașterii. De aceea, în zilele următoare voi reveni cu informații super interesante care pot ajuta gravidele să privească nașterea într-un mod puțin diferit, care să diminueze stresul. Țineți aproape!
