Astăzi revin cu articolul promis despre 𝘁𝘂𝗹𝗯𝘂𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗲𝘀 𝗽𝗼𝘀𝘁𝘁𝗿𝗮𝘂𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰 (𝗣𝗧𝗦𝗗) 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲, subliniind de la început că pentru a pune lucrurile în context e bine să citiți mai întâi postarea anterioară, cea care explică 𝗻𝗼𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘂𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰𝗮̆. Presupunând că ați citit-o deja, voi intra direct în subiect.
𝗣𝗧𝗦𝗗 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲 se manifestă prin 𝗽𝗮𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝗶𝗺𝗽𝘁𝗼𝗺𝗲 care 𝗮𝗽𝗮𝗿 𝗶̂𝗻 𝗹𝗲𝗴𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 și durează 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝗱𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗮̆:
𝟭.𝗿𝗲𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘂𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰𝗲, prin:
flashback-uri;
gânduri și imagini intruzive;
coșmaruri;
senzație de tulburare extremă cauzată de persoane/locuri care amintesc de traumă în mod real sau simbolic;
uneori manifestările sunt fizice și se traduc prin durere, transpirații, greață sau tremurături;
𝟮. 𝗵𝗶𝗽𝗲𝗿𝗿𝗲𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲, manifestată prin:
senzație de panică la rememorarea traumei;
anxietate;
hipervigilență (legată, în cazul nostru, mai ales de starea copilului);
insomnie și tulburări ale somnului;
dificultăți de concentrare;
iritabilitate sau chiar comportament agresiv;
𝟯. 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝗲𝘃𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲 a sentimentelor sau amintirilor legate de evenimentul traumatic:
evitarea oricărei situații care are legătură cu trauma, inclusiv a gândurilor prin încercarea de a vă menține tot timpul ocupată;
imposibilitatea de a vă aminti detalii despre ceea ce s-a întâmplat;
senzație de “amorțeală” din punct de vedere emoțional și incapacitate de a vă exprima afecțiunea;
senzație de amorțeală fizică și detașare de propriul corp;
utilizarea alcoolului și a altor substanțe pentru a evita rememorarea traumei.
𝟰. 𝘀𝗲𝗻𝘁𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗲 𝗻𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲:
sentimentul că nu puteți avea încredere în nimeni;
sentimentul că nu sunteți nicăieri în siguranță;
sentimentul că nimeni nu vă înțelege;
sentimente de vinovăție, furie, tristețe sau rușine în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.
Deși acestea simptome nu sunt propriu-zis diferite de cele ale PTSD în general, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲 𝗣𝗧𝗦𝗗 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲 sunt foarte specifice, întrucât evenimentul traumatic este nașterea, iar trigger-ul manifestărilor PTSD este adesea chiar copilul. Fără a avea pretenția unei prezentări exhaustive, o să le iau pe rând:
𝟭. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝗶𝗻𝘁̦𝗲 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗶:
simptomele de PTSD pot să apară imediat după naștere sau la distanță în timp de aceasta; incidența maximă este între 1-6 săptămâni postpartum, dar pot apărea și la câteva luni; multă vreme femeile cu PTSD după naștere au fost diagnosticate ca având depresie postnatală dar, deși femeile care au depresie din cursul sarcinii sunt mai predispuse la PTSD și femeile care au PTSD pot dezvolta ulterior și depresie, manifestările și, mai ales, tratamentele sunt diferite;
femeile afectate de PTSD după naștere se simt adesea rușinate de aceste manifestări din cauza discordanței între ceea ce simt ele și ceea ce se așteptau să simtă, sau ceea ce persoanele din jur se așteaptă de la ele să simtă; în consecință, nu cer ajutor, sperând că prezența copilul sau trecerea timpului vor îmbunătăți situația; din păcate, nu se întâmplă așa și lucrurile se pot complica și mai mult prin asocierea depresiei sau a altor tulburări, de aceea este imperios necesar să căutați ajutor;
mai mult decât atât, prin faptul că tot ceea ce ține de mediul medical – personal medical, uneori chiar spitalul în sine – este asociat cu evenimentul nașterii, femeile cu PTSD după naștere nu se prezintă la controalele medicale obișnuite, ceea ce poate duce la complicații sau la nedepistarea la timp a unor probleme de sănătate.
𝟮. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝗶𝗻𝘁̦𝗲 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗰𝘂 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹:
dezvoltarea copilului este legată în mod indisolubil de relația cu mama lui, iar această relație și procesul de “bonding” pot fi grav afectate de PTSD, cu consecințe negative pe termen lung asupra copilului; pe de altă parte, mamele care se recuperează după PTSD se confruntă cu sentimente intense de regret legate de timpul în care legătura lor cu copilul a avut de suferit;
mamele care suferă de PTSD de obicei nu alăptează sau alăptează doar pentru perioade scurte (se întâmplă însă uneori și să alăpteze pentru perioade mai lungi încercând să compenseze trauma nașterii și sentimentele proprii de vinovăție);
pentru a evita contactul cu sectorul medical, mamele care suferă de PTSD pot refuza să apeleze la ajutor specializat nu numai pentru sine, ci și pentru copil, punând astfel în pericol sănătatea acestuia.
𝟯. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗰𝘂 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝘂𝗹
relația de cuplu poate fi grav afectată atât prin manifestările directe ale PTSD cât și prin așteptările partenerului ca proaspăta mămică „să se adune” și să depășească “de la sine” aceste dificultăți, mai ales atunci când copilul este sănătos și motivele pentru starea ei nu sunt evidente; din nefericire însă, manifestările PTSD sunt absolut involuntare și nu pot fi rezolvate prin “gândire pozitivă”;
multe mame cu PTSD descriu experiența traumatică a nașterii ca pe un viol, deci nu e de mirare că ea se va solda cu scăderea libidoului și evitarea contactului sexual;
mai mult, femeia poate evita contactul sexual din cauza fricii de a rămâne din nou gravidă și de a retrăi trauma nașterii, chiar și atunci când ea dorește să aibă și alți copii.
𝟰. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝗶𝗻𝘁̦𝗲 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝗿𝗲𝗶𝗻𝘀𝗲𝗿𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲
retrăirea traumei de la naștere poate fi declanșată de contactul cu alte femei gravide sau care au copii mici, ceea ce va duce la izolare și evitarea socializării cu familia, cu prieteni sau grupuri de suport, cu consecințe nefaste atât asupra mamei cât și asupra dezvoltării copilului;
frecvent manifestările PTSD sunt exacerbate de aniversarea evenimentului traumatic, care se întâmplă să fie tocmai ziua de naștere a copilului; aceste mame se confruntă cu situații foarte dificile nu numai în ziua respectivă ci, adesea, zile sau chiar săptămâni înainte și după, luptându-se în același timp să fie la înălțimea așteptărilor și să-și învingă sentimentul de rușine că nu simt bucuria pe care ar trebui s-o simtă la aniversarea copilului lor.
Am trecut în revistă toate acestea atât în scop informativ, cât și în scopul de a vă transmite că 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝘀𝘂𝗳𝗲𝗿𝗶𝘁̦𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝘀𝘁𝗳𝗲𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗻𝗶𝗳𝗲𝘀𝘁𝗮̆𝗿𝗶 𝗻𝘂 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝘁̦𝗶 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗲, 𝗻𝘂 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝘁̦𝗶 𝗻𝗲𝗶̂𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲𝘀𝗲, 𝗻𝘂 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝘁̦𝗶 𝘃𝗶𝗻𝗼𝘃𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗻𝗶𝗺𝗶𝗰 𝘀̦𝗶 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮̆ 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗮̆ 𝗽𝗼𝘁 𝗮𝗷𝘂𝘁𝗮. Din păcate, manifestările PTSD după naștere pot persista ani de zile, afectându-vă, așa cum am arătat, sănătatea, relația cu copilul și dezvoltarea copilului, relația cu partenerul și cu cei din jur. Intervențiile psihologice de 𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲 𝗰𝗼𝗴𝗻𝗶𝘁𝗶𝘃 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹𝗮̆ 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘂𝗺𝗮̆ și cele de 𝗘𝗠𝗗𝗥 (𝗲𝘆𝗲 𝗺𝗼𝘃𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲𝘀𝗲𝗻𝘀𝗶𝘁𝗶𝘀𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻 𝗮𝗻𝗱 𝗿𝗲𝗽𝗿𝗼𝗰𝗲𝘀𝘀𝗶𝗻𝗴) sunt 𝗳𝗼𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝘁𝗿𝗮𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗣𝗧𝗦𝗗, spre deosebire de tratamentele cu medicamente antidepresive, care au efect mai ales atunci când se asociază depresia.
𝗠𝗶𝗷𝗹𝗼𝗮𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶 𝗣𝗧𝗦𝗗 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲 constau în principal în identificarea unor 𝗳𝗮𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗿𝗶𝘀𝗰 𝗽𝗿𝗲𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝘁𝗿𝗮𝘂𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰𝗮̆ (vedeți postarea anterioară). 𝗜̂𝗻 𝗰𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗮𝗰𝗲𝘀̦𝘁𝗶𝗮 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁̦𝗶, 𝗻𝘂 𝘃𝗮̆ 𝘀𝗳𝗶𝗶𝘁̦𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗶𝘀𝗰𝘂𝘁𝗮𝘁̦𝗶 𝗰𝘂 𝗴𝗶𝗻𝗲𝗰𝗼𝗹𝗼𝗴𝘂𝗹 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗲𝗶! 𝗣𝘂𝘁𝗲𝘁̦𝗶 𝗯𝗲𝗻𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝘀𝗶𝗵𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹 𝘀𝗮𝗿𝗰𝗶𝗻𝗶𝗶, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘃𝗮̆ 𝗮𝗷𝘂𝘁𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗮𝗷𝘂𝗻𝗴𝗲𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲.
Din nefericire, în România nu există un program structurat de suport pentru femeile care se confruntă cu probleme de sănătate mintală după naștere sau o linie telefonică dedicată, cum există prin alte părți. Există însă această 𝗹𝗶𝗻𝗶𝗲 𝘁𝗲𝗹𝗲𝗳𝗼𝗻𝗶𝗰𝗮̆ – 𝟬𝟯𝟳𝟰𝟰𝟱𝟲𝟰𝟮𝟬 – deservită de psihoterapeuți voluntari care vă pot oferi 𝗮𝗷𝘂𝘁𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗿𝗶𝘇𝗮̆ 𝘀𝗮𝘂 𝗶̂𝗻𝗱𝗿𝘂𝗺𝗮𝗿𝗲.
𝗜̂𝗻 𝗰𝗮𝘇 𝗱𝗲 𝗶𝗱𝗲𝗶 𝘀𝘂𝗶𝗰𝗶𝗱𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗴𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝘃𝗮̆𝘁𝗮̆𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘃𝗮̆ 𝗿𝗼𝗴 𝘀𝗮̆ 𝗮𝗽𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗶𝗰𝗮̆ 𝗿𝗲𝘁̦𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲 𝘀𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝘂𝗹 𝟭𝟭𝟮 𝘀𝗮𝘂 𝗼 𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝘀𝗶𝗵𝗶𝗮𝘁𝗿𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝘀𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝘂𝗿𝗴𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆!
𝗖𝗼𝗻𝘁𝗿𝗼𝗮𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗰𝘂𝗹 𝗼𝗯𝘀𝘁𝗲𝘁𝗿𝗶𝗰𝗶𝗮𝗻-𝗴𝗶𝗻𝗲𝗰𝗼𝗹𝗼𝗴 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹 𝘀𝗮𝗿𝗰𝗶𝗻𝗶𝗶, 𝗽𝗿𝗲𝗰𝘂𝗺 𝘀̦𝗶 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲, sunt tot atâtea ocazii în care putem discuta și despre probleme psihologice și putem găsi soluții împreună.
Planul inițial a fost să scriu un articol despre nașterea traumatică și PTSD, dar apoi am decis că ar fi prea lung și s-au făcut două. Și în final o să avem trei, pentru că cred că este bine să discutăm și despre impactul nașterii traumatice asupra personalului medical, un subiect foarte spinos și foarte de actualitate în România. Și pentru că mi se pare foarte important să comunicăm unii cu alții și să știm unii de alții. Până la urmă, toți vrem același lucru: mame și copii sănătoși. Iar sănătatea, conform definiției OMS, este starea de bine fizic, psihic și social. Deci, țineți aproape!
